Cristian Boureanu își dorește fuziunea dintre PNL și PDL: „Aș vrea să avem un mare partid de dreapta”

Cristian Boureanu își dorește fuziunea dintre PNL și PDL: „Aș vrea să avem un mare partid de dreapta”

Vicepreşedintele PDL, Cristian Boureanu, a afirmat că își dorește un singur partid pe dreapta politică. Democrat-liberalul crede că PDL și PNL vor contribui pentru realizarea acestui obiectiv.

Boureanu afirmă că și alți membri PDL sunt de aceeași părere, precum Vasile Blaga sau Romeo Raicu.

„Dacă PDL şi PNL au un proiect comun, nu văd care e problema. Aş vrea să avem un mare partid pe dreapta şi unul care să reprezinte stânga modernă. Şi alţi colegi au aceeaşi idee: Romeo Raicu, Vasile Blaga, etc. Proiectul este foarte serios”, a spus Boureanu.

Exclus din PNL în 2006, democrat-liberalul Cristian Boureanu  s-a poziţionat de partea lui Vasile Blaga şi la alegerile interne din 2011, dar şi în iunie 2012, atunci când a obţinut funcţia de vicepreşedinte al partidului, notează Evenimentul Zilei.

Ultima oră
21:43 - Diana Buzoianu susține că reprezentanții PSD pregătesc concursuri pentru ocuparea unor posturi-cheie în unele instituții: „Nu vom permite un astfel de teatru de prost gust”
20:57 - Ce se întâmplă cu cafeaua în 2026. De la espresso clasic la băuturi din sfeclă și alge, trendurile care schimbă complet piața
20:11 - Caz șocant în București! O femeie a ajuns în moarte cerebrală după un lifting facial. Familia aduce acuzații grave la adresa medicului estetician
19:26 - Victor Negrescu solicită intervenția UE după incidentul cu drona rusească din România: „Protejarea cetățenilor europeni nu poate fi fragmentată”
18:57 - Anders Fogh Rasmussen: Marea Britanie și Franța ar trebui să conducă o nouă „NATO europeană”, fără ajutor din partea SUA
18:19 - Gabriel Oprea, președintele UMPMV, de Ziua Justiției Militare: „Are un rol deosebit în progresul României”
18:01 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 26 aprilie – 2 mai 2026: energie uriașă, schimbări neașteptate și mesaje karmice pentru zodii (VIDEO)
16:20 - Panică la piscina unui centru medical din Eforie Nord. 15 persoane s-ar fi intoxicat cu clor, iar două au ajuns la spital
15:47 - Nicușor Dan, după drona căzută la Galați: „Cetățenii trebuie să fie în siguranță. Condamn ferm comportamentul Rusiei”
15:17 - Dominic Fritz, după drona căzută la Galați: „Cei care nu pot rosti cuvântul ‘Rusia’ și ‘agresor’ în aceeași propoziție nu sunt patrioți”