Decizia CCR privind referendumul a fost citită în plenul reunit al Parlamentului

Decizia CCR privind referendumul a fost citită în plenul reunit al Parlamentului

UPDATE 17:38: Ședința de plen s-a încheiat după ce judecătorul CCR Ștefan Minea a citit în plenul Parlamentului decizia Curții privind referendumul. Parlamentarii USL au părăsit sala în timul citirii hotărârii, după ce au asigurat cvorumul. Urmează publicarea deciziei în Monitorul Oficial.

Hotărârea CCR, citită în plen

Embed: " />


UPDATE 17:30
: Senatorul PNL Ioan Ghișe a propus amânarea ședinței Parlamentului cu 2 zile, deoarece consideră că CCR și-a depășit atribuțiile invalidând referendumul. Propunerea sa a fost supusă la vot, însă nu a trecut, fiind înregistrate doar 20 de voturi pentru, 196 de voturi împotrivă și 21 de abțineri.

UPDATE 16:54: Eugen Nicolăescu a anunțat că în jur de 15-20 de membrii USL vor participa la ședință, pentru a asigura cvorumul. Nicolăescu a precizat că s-a luat această decizie din cauza unor eventuale presiuni externe.

UPDATE 16:40: Membrii PSD au fost anunțați prin SMS să fie prezenți în sala de ședințe. Cu doar câteva minute înainte, deputatul PNL Eugen Nicolăescu anunțase că USL va încerca să îi convingă pe unii membri ai coaliției să fie prezenți în sală pentru ca ședința să se poată încheia (Detalii AICI)

UPDATE 16:15: Ședința se mai amână cu încă 30 de minute după ce PNL a cerut încă o pauză de consultări.

Ședința plenului reunit a Parlamentului de luni, în care urmează să se citească decizia CCR de invalidare a referendumului, a fost amânată cu 30 de minute, până la ora 16:00, din cauza lipsei de cvorum, a anunțat președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.

Parlamentul s-a reunit luni, la ora 15:00, pentru a lua act de decizia Curţii Constituţionale prin care referendumul din 29 iulie este invalidat. În urma deciziei, interimatul lui Crin Antonescu încetează, iar Traian Băsescu urmează să revină la Palatul Cotroceni.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat luni că sunt foarte mulţi parlamentari ai PNL care nu vor participa la şedinţa de plen reunit, pentru că ei consideră decizia CC „incorectă din punct de vedere politic și chiar legal”. (Detalii AICI)

De asemenea, Zgonea a declarat că PSD a decis să fie solidar cu cei 7,4 milioane de români care au votat la referendum, iar parlamentarii partidului nu vor participa la şedinţa de plen.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, înainte de ședința plenului reunit al Parlamentului, că nu este nevoie de cvorum, această sesiune fiind una formală. (Detalii AICI)

Ședința Parlamentului, amânată din lipsă de cvorum

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_23010').select();" id="embed_text_23010" />

Ultima oră
07:43 - Incendiile de vegetație au provocat noi evacuări de turiști în Turcia. Grecia, Italia și Bosnia s-au confruntat și ele cu flăcări violente, iar valul de căldură continuă (VIDEO)
07:15 - Furtunile au făcut ravagii în țară. Maramureș, printre cele mai afectate județe (VIDEO)
23:56 - O sportivă din echipa olimpică a Belarusului a refuzat să se urce în avion și a rămas pe aeroportul din Tokyo, unde fusese dusă împotriva voinței sale
23:22 - Bătaie între un grup de turiști și salvamari, în Eforie Nord. Trei persoane au ajuns la spital în urma conflictului, iar patru turiști au fost duși la audieri (VIDEO)
23:08 - Cinci adolescenți s-au înecat în râul Siret. Victimele aveau între 14 și 18 ani (VIDEO)
22:45 - Virgil Guran: Dacă rectificarea bugetară nu va fi făcută pentru toată lumea, e foarte grav / Funcțiile politice trebuie să treacă prin forul de conducere din partid (VIDEO)
22:14 - Igor Grosu, după discuția cu Ludovic Orban: „Am fost asigurat că România este gata să intensifice semnificativ susținerea Republicii Moldova cu proiecte importante”
21:56 - Un adolescent de 15 ani s-a înecat în râul Suceava, pe raza localității Milișăuți
21:35 - Trei cutremure duminică în Vaslui. Unul dintre seisme, produs în jurul orei 21, a avut o magnitudine de 4,1
21:19 - După Israel și Marea Britanie, și SUA acuză Iranul pentru atacul soldat cu moartea unui român și a unui britanic. Antony Blinken: Nu există nicio justificare pentru acest atac