Doi elefanți, parte dintr-o trupă de circ din Polonia, au fost scăpați de frigul siberian după ce li s-a servit votcă, anunță oficiali ruși.
Aceștia spun că animalele au fost scoase din cuștile în care locuiau, unde a izbucnit un incendiu, și au fost ținute, ulterior, o perioadă îndelungată în frig.
Cei doi elefanți, în vârstă de 45 și 48 de ani, au suferit degerături pe urechi, după ce au stat expuși la gerul siberian, la temperaturi de minus 40 de grade.
Însă salvarea animalelor a venit după ce persoanele care aveau grijă de ele le-au servit apă caldă și votcă, scrie BBC News.
”Au început să facă zgomote de parcă ar fi fost în junglă. Poate erau fericiți”, explică unul dintre salvatori.
Cei doi elefanți au fost duși apoi într-un garaj cu încălzire centrală, pus la dispoziție de către o școală din apropiere.