Poetul Mihai Eminescu ar fi câștigat în ziua de azi 800 de euro pe lună din drepturi de autor, având vânzări de 130.000 de euro pe an, arată Mediafax.
Circa 60.000 de volume care poartă marca Eminescu se vând în fiecare an în România, având încasări de 130.000 de euro.
„Anul trecut au fost în România aproximativ 20 de tiraje din Eminescu, fiecare cu o medie de 3.000 de exemplare. Preţul mediu al unei cărţi a fost 10 lei.
Eminescu este cumpărat doar de elevi sau de părinţi, însă tot pentru copii. Aproape nimeni nu cumpără cărţi de Eminescu doar pentru plăcerea lecturii. Eminescu şi-a pierdut aderenţa la public pentru că a devenit autor obligatoriu în programa şcolară„, a declarat Lucian Pricop, profesor universitar de istoria culturii române la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA).
Mihai Eminescu ar fi avut drepturi de autor de 7% din vânzări, ceea ce înseamnă o sumă de 800 de euro pe lună.
Împlinirea a 163 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu se marchează marţi, de Ziua Culturii Naţionale, printr-o suită de evenimente organizate de Primăria Ploiești, Casa de Cultură “I. L. Caragiale” și Filarmonica “Paul Constantinescu”. (Detalii AICI)