Geoană: Dacă UDMR nu e atent, nu mai rămâne nici urmă de udemerist în guvernarea viitoare

Geoană: Dacă UDMR nu e atent, nu mai rămâne nici urmă de udemerist în guvernarea viitoare
Foto: evz.ro

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat sâmbătă că tema reorganizării teritoriale este artificială, adăugând că românii îi vor da afară de la guvernare pe democrat-liberali „cu furcile” şi că, dacă UDMR nu e atent, nu va intra în guvernarea viitoare.

„Ne-am obişnuit cu joc destul de abil din partea UDMR. Ştie să-şi folosească cărţile, pentru că e clar că se prăbuşeşte puterea. Cel mai prost lucru pentru Traian Băsescu şi PDL este să piardă butoanele puterii în momentul alegerilor din 2012. (…) Singura lor preocupare e cum să rămână la butoatne să facă rost de bani şi să influneţeze alegerile de anul viitor. Orice ar face, românii îi vor da afară cu furcile. Nu mai rămâne picior de pedelist în guvernarea viitoare şi, dacă UDMR nu e atent, nu mai rămâne nici urmă de udmerist în guvernarea viitoare”, a spus fostul preşedinte al PSD, citat de Mediafax.

Geoană a arătat că discuţiile pe marginea reorganizării teritoriale reprezintă un exemplu tipic de energie politică şi de opinie publică consumată, în condiţiile în care România are probeleme mult mai importante.

„Mă lasă absolut indiferent discuţia între PDL şi UDMR, nu mă intersează ce tip de decizie ia UDMR dau PDL . O să avem timp să discutăm de teritoriu, de modul de organizare, dar acest lucur se face în primul an după alegeri, în primul an dintr-un nou ciclu politic. (…) În buză de alegeri această încercare a lui Traian Băsescu de a schimba regula jocului s-a dovedit a fi frivolă, neconvingătoare”, a mai spus Geoană.

Întrebat dacă mai e dispusă opoziţia la o discuţie cu UDMR, Geoană a apreciat că o discuţie între partidele parlamentare e întotdeuna necesară şi utilă.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor şi-a a exprimat dezacordul pentru transformarea actualelor regiuni de dezvoltare în judeţe.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`