Scafandrii militari execută, în această perioadă, lucrări de pregătire a operaţiunii pentru ridicarea unui hidroavion de pe fundul lacului Siutghiol, anunță Ministerul Apărării.
Potrivit unui comunicat al MApN, hidroavionul ar fi din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
”Lucrările pregătitoare scoaterii la suprafaţă au început la sfârşitul lunii septembrie, prin decolmatarea mâlului şi a obiectelor care acoperă epava şi prin cercetarea subacvatică în vederea depistării existenţei eventualelor elemente de muniţie, explozibili şi a rămăşiţelor umane. Având în vedere vizibilitatea foarte redusă a apei lacului, aproximativ 20-30 cm, activitatea se desfăşoară în condiţii anevoioase, în etape” se anunță în comunicat.
La finalizarea operațiunii, hidroavionul va fi reconstituit de către specialişti şi introdus în circuitul muzeal naţional.