Înmatriculările Dacia în Germania au scăzut cu 18,7% în septembrie

Înmatriculările Dacia în Germania au scăzut cu 18,7% în septembrie

Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Germania au scăzut în septembrie cu 18,7%%, la 2.691 de unităţi, potrivit datelor publicate miercuri de oficiul german pentru înmatriculări auto KBA, citat de Mediafax.

Cota de piaţă a Dacia s-a situat în septembrie la nivelul de 1,1%, în scădere de la 2% în luna precedentă.

Din cele 33 de mărci analizate, 18 au avut o evoluţie negativă a înmatriculărilor. Liderul pieţei, Volkswagen, a consemnat un declin al înmatriculărilor de 2,2%, la 50.242 de vehicule.

Marca Renault a înregistrat o scădere de 8,6% a înmatriculărilor, la 7.111 autoturisme.