Ioan Oltean: ARD a înregistrat un scor foarte slab, mă așteptam la mult mai mult

Ioan Oltean: ARD a înregistrat un scor foarte slab, mă așteptam la mult mai mult
Foto: DC News

Președintele PDL Bistrița – Năsăud, Ioan Oltean, s-a declarat dezamăgit de rezultatele vehiculate obținute de ARD, afirmând că se aștepta la mult mai mult la alegerile parlamentare din acest an, informează Mediafax.

Acesta a adăugat că se aștepta ca ARD să înregistreze un scor de la 25-27% în sus, nicidecum circa 20%.

Nu sunt cătrănit, sunt puţin nemulţumit. Informaţiile care au apărut până acum nu sunt concludente, sondajele de opinie pe care le-am văzut cu toţii oferă date contradictorii, diferenţele între sondaje sunt chiar de trei-patru procente, ceea ce înseamnă suficient de mult pentru a putea trage o concluzie firească.

De asemenea, vedem că marja de eroare este destul de mare, plus/minus cinci la sută, care înseamnă foarte mult. Ceea ce pot spune cu certitudine este că personal mă aşteptam la mult mai mult, la un scor mult mai mare pentru ARD, de la 25-27 la sută în sus, vom vedea numărătoarea noastră paralelă la ce va conduce„, a declarat Oltean.

Ioan Oltean a mai spus că declarații concludente vor avea loc după numărarea paralelă, fiind în orice caz dezamăgit de performanța ARD de la aceste alegeri.

19, 20, 22 la sută, cât se vehiculează prin sondaje, prin exit-poll-uri, înseamnă un scor foarte slab pentru ARD. Orice declaraţie care să fie concludentă va fi făcută după ce vom avea informaţii concludente. A fost o zi grea, cu foarte mult consum, în cea mai mare parte a zilei a nins, prezenţa la vot a fost foarte slabă, în Colegiul 3, în principalele fiefuri al PDL, comunele Maieru, Feldru, Rodna, Telciu a fost prezenţă slabă la vot, mult sub aşteptările mele. Mă aşteptăm la o prezenţă de minim 40-45 la sută în aceste zone„, a încheiat Ioan Oltean.

Vezi AICI rezultatele parțiale ale sondajele comandate de televiziuni.