Judecătorul CCR Iulia Motoc: Deciziile Curții privind referendumul sunt clare și obligatorii

Judecătorul CCR Iulia Motoc: Deciziile Curții privind referendumul sunt clare și obligatorii
Foto: ccr.ro

Judecătorul CCR Iulia Motoc susține că deciziile Curții privind referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu sunt clare și obligatorii, neexistând posibilitatea unor contestări.

Deciziile Curtii Constitutionale sunt obligatorii. Este ceva de constestat in aceasta afirmatie?„, a scris aceasta pe contul personal de Facebook.

Aceasta a mai spus că motivarea necesită o perioadă de dezbateri, mai ales în contextul în care CCR a luat extrem de multe decizii într-un timp relativ scurt.

„Discutarea motivarii deciziilor necesita un anumit timp. Mi se pare ca pentru o curte constitutionala am adoptat multe decizii intr-un termen extrem de scurt. Motivatia unei decizii explica rationamentul juridic. Mai mult decat atat, la Curtea Constitutionala si considerentele deciziilor sunt obligatorii”, a încheiat Motoc.

Judecătorii Curţii Constituţionale au decis, marţi, că Legea referendumului este constituţională, însă numai dacă se îndeplineşte o condiţie. Mai precis, numai dacă prezenţa la vot este de cel puţin jumătate plus unul din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale.

Vezi AICI mai multe detalii despre decizia CCR.

În ciuda acestei decizii, USL a anunțat că a organiza referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu în baza Ordonanței de Urgență dată de Guvern pe 5 iulie, care stabilește că președintele poate fi demis dacă 50% plus unul dintre cetățenii care participă la scrutin votează împotriva lui Traian Băsescu.

Vezi AICI mai multe detalii despre organizarea referendumului.

Ultima oră
00:13 - CDC avertizează: Varianta Delta a coronavirusului este mai contagioasă decât varicela şi poate provoca forme mai grave de boală
00:05 - Italia: Guvernul intenționează să plafoneze prețul la testele pentru COVID-19
23:43 - Paul Stănescu (PSD): Politica durerii în cot este deviza useristă exprimată perfect de Ovidiu Vizante, directorul CFR. Dacă USR-ului i-ar fi păsat de pasagerii blocați în tren, Vizante era acum acasă
23:40 - Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost reconectată vineri seara la Sistemul Energetic Național
23:15 - Valeriu Gheorghiță: Ne așteptăm ca în următoarele săptămâni varianta Delta să devină dominantă. Avem deja focare la nivel de comunitate
23:12 - Alexandru Rafila: Problema noastră majoră – noi avem doar jumătate din numărul cetățenilor vaccinați față de restul țărilor UE. Dacă vor fi îmbolnăviri, ele vor fi în mod evident mai grave (VIDEO)
23:04 - Alexandru Rafila, despre al patrulea val al pandemiei: „Evident, și noi o să fim afectați. Dacă discutăm despre persoane vulnerabile care nu s-au vaccinat, s-ar putea să avem probleme” 
22:48 - Raluca Turcan: Pentru prima dată, anul acesta avem mai mulți copii născuți din părinți români în străinătate decât în România, ceea ce pentru noi este dramatic
22:39 - Detașamentul Sky Guardians al României a luminat cerul deasupra zonei de antrenament Bemowo Piskie din Polonia
22:19 - Alin Stoica, prefectul Capitalei: La medici și profesori ar putea exista cel puțin o recomandare fermă de vaccinare; se poartă discuții la nivel guvernamental. Susțin restricțiile pentru cei nevaccinați (VIDEO)