Personalul diplomatic din cadrul Ambasadei României la Damasc a fost redus la minimum din rațiuni de securitate, informează MAE, precizând în Capitala Siriei va fi menţinut personal consular.
„Cea mai mare parte a personalului, inclusiv ambasadorul, a fost relocat la Beirut, în Republica Libaneză, de unde va continua monitorizarea situaţiei din Siria şi, în caz de necesitate, acordarea sprijinului consular necesar. Până când situaţia de securitate o va permite, în cadrul Ambasadei României la Damasc va fi menţinut personal consular, al cărui obiectiv fundamental îl reprezintă asigurarea protecţiei şi asistenţei consulare pentru cetăţenii români aflaţi încă pe teritoriul R.A. Siriene”, se mai arată în comunicat.
Ministerul face apel către cetăţenii români să părăsească cât mai curând posibil teritoriul sirian prin mijloacele comerciale de transport încă operaţionale.
„MAE reaminteşte că în cadrul Departamentului Consular funcţionează o linie telefonică +40.21.319.21.37 la care cetăţenii români afectaţi de actuala situaţie din Siria pot suna 24/24, pentru asistenţă şi informaţii consulare. De asemenea, Departamentul Consular răspunde solicitărilor de informaţii transmise prin Internet, la adresa de email: [email protected]„, se mai arată în comunicat.