MAE salută adoptarea unei rezoluții ONU privind distrugerea arsenalului chimic al Siriei

MAE salută adoptarea unei rezoluții ONU privind distrugerea arsenalului chimic al Siriei
Ministerul Afacerilor Externă salută adoptarea unei rezoluții de către Consiliul de Securitate al ONU privind instituirea unor proceduri speciale pentru distrugerea expeditivă a arsenalului chimic...

Ministerul Afacerilor Externă salută adoptarea unei rezoluții de către Consiliul de Securitate al ONU privind instituirea unor proceduri speciale pentru distrugerea expeditivă a arsenalului chimic al Siriei.

MAE salută și hotărârea ONU de a recurge la măsuri constrângătoare în baza capitolului VII al Cartei ONU în eventualitatea nerespectării prevederilor Rezoluţiei, inclusiv în cazul transferului neautorizat de arme chimice sau în cazul oricărei utilizări de arme chimice, de către oricare parte, în Siria.

MAE român subliniază necesitatea ca Siria să ia fără întârziere toate măsurile necesare pentru implementarea prevederilor Rezoluţiei 2118 şi să coopereze pe deplin cu personalul Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) şi ONU în efortul comun de punere în aplicare, în teren, în deplină siguranţă, a mandatului atribuit de Rezoluţie, potrivit unui comunicat al instituției citat de Agerpres.

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a adoptat vineri seară la New York, în unanimitate, o rezoluţie privind arsenalul chimic sirian al regimului condus de Bashar Al-Assad. (Detalii AICI)

Ultima oră
22:57 - Marcel Ciolacu: O să vedeți ce se pupă Dan Barna și Florin Cîțu după ce trec congresele. Ați văzut câine plecând de la măcelărie!? / Le cerem de fiecare dată să treacă „Fără penali în funcții publice”
22:44 - Florin Cîțu, despre înțelegerile cu Ludovic Orban: „S-a spus doar atât, că dacă voi candida la președinția PNL mă va contracandida”
22:32 - Președintele Klaus Iohannis, discuție cu secretarul general al OIF despre colaborarea în domenii precum educația și cercetarea
22:29 - Ludovic Orban: Președintele României nu poate constituțional și nici moral să manifeste parti-pris pentru un candidat sau altul. Ar genera efecte profund nocive atât în PNL, cât și în opinia publică
22:12 - Florin Cîțu, despre creșterea prețului la energie electrică: Vom avea grijă ca această creștere a prețurilor la energie să nu impacteze foarte mult cetățenii (VIDEO)
22:11 - Florin Cîțu, despre reluarea negocierilor cu USR: „I-am tot chemat, dar să nu vină cu AUR. Niște parteneri care se asociază cu niște extremiști, plâng după voturile celor de la PSD”
21:51 - Florin Cîțu: Ministerele la care avem probleme serioase cu risipa banului public nici n-au făcut reorganizarea. Nici la Transporturi și nici la Economie nu au fost programe de reformă serioase (VIDEO)
21:44 - Premierul Florin Cîțu: „Congresul PNL se va desfășura în condiții de legalitate” / „Nu ar trebui să existe niciun fel de restricții pentru persoanele vaccinate”
21:37 - Florin Cîțu, mesaj pentru USR-PLUS: De luni voi fi președintele PNL, iar negocierile se vor purta cu mine (VIDEO)
21:26 - Florin Cîțu, despre dosarul DNA privind achiziția de vaccinuri împotriva COVID-19: „Fiecare comandă este semnată de ministrul Sănătății”