Marea Britanie, prima putere economică din Europa până în 2030

Marea Britanie, prima putere economică din Europa până în 2030
Foto: ndtv.com

Marea Britanie va deveni, până în 2030 prima puetere economică din Europa, potrivit unui studiu realizat de Centrul pentru Cercetare Economică și Comercială publicat de Herald Scotland.

Astfel, Marea Britanie va devansa Franța în 2018 și Germania în 2030, însă, la nivel mondial, va fi depășită de India și Brazilia în același moment.

„Se preconizează că Germania îşi va pierde locul de prima economie a Europei de Vest în favoarea Marii Britanii către 2030, din cauza dezvoltării mai importante a populaţiei şi diminuării dependenţei faţă de alte economii europene” , se arată în studiu.

„Dacă euro s-ar prăbuşi, perspectivele Germaniei s-au îmbunătăţi simţitor”, potrivit aceleiaşi surse. „O Germanie bazată de marca germană ar fi prinsă din urmă de Marea Britanie după mulţi ani”, apreciază cercul de reflecţie.

Potrivit președintelui CEBR, ouglas McWilliams, economia Marii Britanii s-ar putea dezvolta mai repede dacă ţara ar părăsi Uniunea Europeană (UE).

„Pe termen scurt, impactul (unei ieşiri din UE) ar fi, fără îndoială negativ”, într-o primă etapă, „dar cred că după vreo cincispreze ani acesta ar deveni, probabil, pozitiv”, a declarat McWilliams.

Tags: