Miniştrii de Externe ai statelor UE, convocaţi pentru o reuniune specială privind situaţia din Mali

Miniştrii de Externe ai statelor UE, convocaţi pentru o reuniune specială privind situaţia din Mali
Miniştrii de Externe ai statelor membre UE vor participa, săptămâna aceasta, la o "reuniune excepţională privind situaţia din Mali", transmite AFP."Pe tema situaţiei din Mali va avea loc o reuniune excepţional

Miniştrii de Externe ai statelor membre UE vor participa, săptămâna aceasta, la o „reuniune excepţională privind situaţia din Mali”, transmite AFP.

„Pe tema situaţiei din Mali va avea loc o reuniune excepţională a Consiliului de miniştri ai Afacerilor Externe din cadrul statelor UE, săptămâna aceasta, în două-trei zile”, a declarat şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius.

„Vom lua decizii privind accelerarea misiunii de formare şi de consultare de către UE a armatei din Mali”, a adăugat Fabius, menţionând promisiunile de ajutor din partea Marii Britanii, Belgiei şi altor ţări.

„Franţa nu va rămâne singură alături de Mali. Ieri, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, mi-a comunicat că noi vom beneficia de susţinerea deplină din partea Naţiunilor Unite”, a subliniat Fabius, salutând sprijinul internaţional „aproape unanim” acordat pentru operaţiunea militară din Mali.

„Pregătirile vor fi accelerate pentru deplasarea unei forţe militare vest-africane Cel mai repede va fi cel mai bine”, a afirmat el, cu referire la militarii promişi de către Nigeria, Niger, Burkina Faso, Togo, Senegal şi Benin.

Tags: