Preotul Penitenciarului Bacău, arestat pentru luare de mită, a primit interdicţia de a mai sluji

Preotul Penitenciarului Bacău, arestat pentru luare de mită, a primit interdicţia de a mai sluji
Foto: e-stireazilei.ro

Preotul Penitenciarului Bacău, arestat la sfârşitul săptămânii trecute pentru luare de mită, a primit interdicţia de a mai sluji până la pronunţarea unei decizii definitive în cazul său.

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului a decis „oprirea de la cele sfinte” a preotului de la Penitenciarul Bacău, Octavian Balan, scrie Mediafax.

Acesta a fost prins cu 4 telefoane mobile pe care urma să le dea unor deţinuţi, fiind ulterior arestat preventiv de Tribunalul Bacău.

Pe lângă interdicţia de a mai sluji, preotul Octavian Balan a fost suspendat din funcţie de către conducerea Penitenciarului Bacău, aceeaşi măsură fiind dispusă şi pentru agentul arestat în acelaşi caz.

La propunerea procurorului de caz, magistraţii Tribunalul Bacău au emis mandate de arestare preventivă, pentru 29 de zile, pe numele preotului de la Penitenciarul Bacău, precum şi pe numele altor patru persoane cercetate în acest caz, fiind vorba despre un agent de la unitatea de detenţie, doi deţinuţi şi o rudă a unuia dintre aceştia.

Ultima oră
22:22 - Cipru introduce măsuri mult mai stricte pentru prevenirea COVID-19. Ce acte trebuie să aibă turiștii la intrarea în țară și în spațiile publice
22:12 - Virgil Guran (PNL): Sper că nu se dau bani la rectificare contra voturi. Vedem atunci… / Avem colegi cărora li s-au scos niște dosare / Serviciile au intervenit prin partide. Asta nu trebuie să se mai întâmple (VIDEO)
21:35 - Virgil Popescu, ministrul Energiei: OMV nu poate vinde acțiunile de la Petrom către o altă companie fără acordul statului român
21:30 - Violeta Alexandru: Rectificarea bugetară nu trebuie să pară ca și când ar fi o vânătoare de vrăjitoare, ca și cum așteptăm la cotitură un pretext contra unor miniștri
21:01 - Revoltă într-o comunitate din Spania, după ce un român a fost bătut până la comă de mai mulți interlopi. Indivizii, cunoscuți pentru faptul că atacă oamenii doar ca să se distreze (VIDEO)
20:53 - Alertă pentru turiștii din Bulgaria. Canicula a provocat importante incendii de vegetație
20:38 - Atacul asupra petrolierului Mercer Street, în care și-a pierdut viața un român | Ambasadorul român şi însărcinatul cu afaceri britanic, convocaţi la MAE iranian
20:07 - Traian Ogâgău, edilul din Sângeorz-Băi filmat când își umilea fiica, și-a pierdut mandatul. El și-a lăsat cumnatul primar interimar
20:04 - PSD: Este imperios necesară adoptarea legii consumatorului vulnerabil. Proiectul trebuie să fie înscris pe ordinea de zi din Camera Deputaților
19:39 - Elevii români au câștigat trei medalii de aur și una de argint la Olimpiada Internațională de Chimie. „E un rezultat cu adevărat excepțional”