Preşedintele CA al companiei Rompetrol Rafinare a demisionat. Vicepreşedintele grupului i-a luat locul

Preşedintele CA al companiei Rompetrol Rafinare a demisionat. Vicepreşedintele grupului i-a luat locul
Foto: finantistii.ro

Preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei Rompetrol Rafinare Constanţa, Yerzan Orynbassarov, a demisionat, el fiind înlocuit cu Zangulov Azamat, vicepreşedinte al grupului, informează Adevărul.

Orynbassarov  conducea CA al companiei din septembrie 2010. El îşi va continua activitatea în cadrul companiilor din grupul kazah KazMunaiGaz.

Pe de altă parte, Azamat a fost numit provizoriu la conducerea CA, iar mandatul său a intrat în vigoare luni, se arată într-un comunicat al Rompetrol Rafinare.

Rompetrol Rafinare este parte a grupului Rompetrol, controlat de compania kazahă de stat KazMunaiGaz.