Președintele Orange a fost menținut în funcție, deși este cercetat pentru escrocherie în grup organizat

Președintele Orange a fost menținut în funcție, deși este cercetat pentru escrocherie în grup organizat
Foto: cnn.com

Preşedintele Orange, Stephane Richard, a fost menţinut luni în funcţie de consiliul de administraţie al companiei, fiind susţinut de reprezentanţii statul francez în pofida faptului că este cercetat pentru „escrocherie în grup organizat”.

Consiliul de administraţie „a decis să reafirme încrederea în Stephane Richard, pentru a continua să lupte cu aceeaşi energie cu numeroasele provocări cu care se confruntă Orange, în interesul companiei, al angajaţilor şi al clienţilor”, se arată într-un comunicat al Orange, citat de AFP.

Decizia, susţinută de numeroşi angajaţi ai companiei precum şi de sindicate, a fost salutată şi de piaţa financiară, acţiunile Orange avansând la bursa din Paris cu 3,08%.

Preşedintele Francois Hollande a anunţat duminică seara că autorităţile statului au cerut celor trei reprezentanţi ai săi în conducerea Orange să voteze în favoarea menţinerii în funcţie a lui Richard.

Statul francez este principalul acţionar al Orange, cu o participaţie de 27%.

Stephane Richard, fost şef de cabinet al lui Christine Lagarde în perioada în care aceasta era ministru al Economiei, este cercetat pentru „escrocherie în grup organizat”, fiind pasibil de o pedeapsă de 10 ani de închisoare şi o amendă de 1 milion de euro.