Preţurile de consum ale populaţiei au crescut în mai cu 0,23% faţă de luna anterioară, iar rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,32%, potrivit datelor anunţate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
„În luna mai 2013, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 0,8%, în timp ce preţurile mărfurilor nealimentare au scăzut cu 0,1%, iar tarifele serviciilor au rămas relativ stabile”, se arată într-un comunicat al INS.
Dintre alimente cel mai mult s-au scumpit cartofii şi fructele proaspete, cu 21,4%, respectiv cu 11,4% faţă de decembrie 2012.
Producţia industrială a crescut în primele patru luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ca serie brută cu 8,2%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 6,3%.
„Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri la majoritatea categoriilor de bunuri: în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+14,6%), în industria bunurilor de capital (+13,1%), în industria bunurilor intermediare (+10,3%) şi în industria bunurilor de uz curent (+5,5%). Industria energetică a scăzut cu 5,7%”, se arată într-un comunicat al INS.
Evoluţia a fost influenţată de creşterea industriei prelucrătoare (cu 9,9% serie brută) şi a industriei extractive (7,3%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat au scăzut cu 4,8%.