Royal Bank of Scotland Group (RBS) vrea să concedieze peste jumătate din cei 18.900 de angajaţi ai unităţii de investment banking. O decizie urmează a fi luată în următoarele două luni, se arată într-un articol publicat de Sunday Telegraph şi citat de Bloomberg.
Banca a angajat compania McKinsey & Co. să se ocupe de ajustarea la jumătate a costurilor pentru diviziile Global Banking și Piețe Financiare ale grupului bancar britanic, și anume de la 450 de milioane de lire, la circa 200 de milioane.
RBS a anunțat că va concedia 30.000 de angajați după ce a primit cel mai mare ajutor din lume acordat unei bănci, acesta dovedindu-se a fi cel mai mare număr de concedieri în rândul grupurilor bancare.
Banca a raportat o scădere cu 63% a profitului operaţional în trimestrul al treilea al anului, directorul executiv, Stephen Hester, a declarat că banca de investiţii RBS ar trebui să „se contracteze în continuare”, fapt ce va afecta numărul de angajaţi.
Acțiunile RBS au înregistrat o scădere de 49% de la începutul acestui an, iar profitul raportat în semestrul trecut a fost tot în scădere, de 267 milioane de lire.
RBS deţine în România RBS România, fosta ABN Amro Bank. Odată cu venirea crizei, în 2009, britanicii au anunţat că intenţionează să vândă divizia din România, pe fondul pierderilor suferite de grupul bancar.