Președintele Traian Băsescu a semnat, marți, decretul pentru decorarea comandantului Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale al Statelor Unite ale Americii, amiralul McRaven William Harry „Bill”, informează Administrația Prezidențială.
Amiralul McRaven este cel care a organizat și coordonat operațiunea de capturare a lui Osama bin Laden, în urma căreia teroristul a fost ucis de forțele americane, în luna mai 2011.
„În semn de înaltă apreciere pentru contribuția excepțională avută în procesul de modernizare a Armatei României, pentru sprijinul prețios acordat în procesul de dezvoltare a parteneriatului strategic dintre Statele Unite ale Americii și România în domeniul Forțelor pentru Operații Speciale (FOS), domnul președinte Traian Băsescu conferă Ordinul Național Steaua României – în grad de Comandor, cu însemn pentru militari, domnului amiral McRaven William Harry „Bill”, comandant al Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale al Statelor Unite ale Americii”, menționează comunicatul președinției.