Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul 19 al hotelului Intercontinental din Capitală. Omul a căzut pe terasa inferioară a hotelului. În urma impactului, tânărul de 26 de ani a murit pe loc.
La faţa locului a ajuns un echipaj SMURD, dar nu s-a mai putut face nimic pentru ca bărbatul să fie salvat. Tânărul era cazat în hotel şi nimeni nu ştie dacă s-a sinucis sau a fost un accident.
„Este vorba de un bărbat de 26 de ani, care era cazat aici în hotel. O posibilă tentativă de suicid. A căzut de la aproximativ etajul 19. Bărbatul era decedat la sosirea noastră”, a spus unui dintre paramedici.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanţele morţii.