Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă: Oltchim riscă să intre în insolvenţă, Electrica ar putea fi compania care va cere acest lucru

Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă: Oltchim riscă să intre în insolvenţă, Electrica ar putea fi compania care va cere acest lucru
Foto: gandul.info
Oltchim riscă să intre în insolvenţă, este de părere reprezentantul Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă. Potrivit avocatului, Electrica ar putea fi compania care va cere acest lucru. Problemele combinatului nu se opresc însă aici, crede ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, care a declarat că Dan Diaconescu riscă să răspundă penal dacă oferta sa nu este una reală, informează postul B1 TV.

Circul de la Oltchim ne spune foarte clar, cel puţin în opinia mea, că acolo urmează foarte rapid o insolvenţă, întrucât s-a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni de către un investitor care n-a adus decât o scrisoare de confort, nu una de garanţie. Creanţa cea mai importantă şi cea mai dură, însă, creanţa Electrica, care este şi garantată, n-a fost cumpărată de nimeni. Poate că Electrica va cere insolvenţa”, a declarat Gheorghe Piperea, prim vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă. 

Până acolo însă, Diaconescu trebuie să plătească mai întâi cele 45 de milioane de euro oferite în schimbul acţiunilor Oltchim. Altfel, riscă să răspundă penal, a declarat ministrul Economiei într-o emisiune televizată.

Noi ne dorim sa incheiem cat mai repede acest contract de privatizare, ca investitorul sa vina cu banii, sa investeasca ce a promis si sa reia activitate. Dan Diaconescu are raspunderi inclusiv de natura penala, pentru inselaciune, prezentare de date false, uz de fals”, a declarat Daniel Chițoiu.

În plus, ministrul Economiei a precizat că cele 45 de milioane de euro oferite de Diaconescu nu vor ajunge la Oltchim aşa cum anunţase iniţial şeful privatizărilor, Remus Vulpescu. Asta deoarece câştigătorul licitaţiei a oferit în plus bani pentru eventuale investiţii, a adăugat Chiţoiu.

Între timp însă, câştigătorul licitaţiei rămâne o persoană controversată. Invitat la B1 TV, preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a l-a atacat dur pe Dan Diaconescu.

Ce vede dom’le? Un puradel nenorocit care pozează în tribuna neamului? Care discurs domnule, agramat şi fără dinţi? Puradeii fără dinţi, vor să ajungă preşedinţi.

Între timp, referitor la discuţia cu reprezentanta FMI la Bucureşti, Remus Vulpescu a recunoscut că aceasta a avut loc. Şeful OPSPI nu crede însă că i s-ar fi indicat să nu valideze o operaţiune care arăta mai mult ca un circ mediatic.
 

Oltchim risca sa intre in insolventa

Embed: