Ziua Tanchiștilor, sărbătorită în România: Marchează apariția tancurilor în Armata Română

Ziua Tanchiștilor, sărbătorită în România: Marchează apariția tancurilor în Armata Română
Foto: frontpress.ro

Anual, pe 1 august, România sărbătorește Ziua Tanchiștilor, ce a fost instituită la 1 august 1919, prin ordinul regelui Ferdinand I, relatează Agerpres.

Sărbătoarea marcheză apariția tancurilor în Armata Română după ce la garnizoana din Mihai Bravu s-a înființat un batalion de ”care de asalt”.

Conducătorii armatei române au desfășurat o campanie stăruitoare în scopul introducerii și integrării carelor de luptă în structurile trupelor de uscat.

După foarte puțin timp au fost înființate subunitpăți și mari unități de tancuri.

Tancurile și-au dovedit rapid utilitatea, contribuind la accelerarea acțiunilor de luptă.  Acestea și-au justificat întrebuințarea preponderentă în acțiunile ofensive prin mobilitate, putere de izbire și de foc, dar și prin eficiență în protecția echipajelor.

România a fost printre primele țări din Europa care și-a înzestrat armata cu acest tip de armament.

Tags: