Șeful Ryanair, Michael O’Leary: Primim orice plată, chiar și capre de munte

Șeful Ryanair, Michael O'Leary: Primim orice plată, chiar și capre de munte
Șeful companiei aeriene low-cost Ryanair, Michael O’Leary, a anunțat că începând cu primăvara anului viitor se vor pune în vânzare bilete pentru zboruri către insulele grecești Kos, Corfu și Creta. Întreb...

Șeful companiei aeriene low-cost Ryanair, Michael O’Leary, a anunțat că începând cu primăvara anului viitor se vor pune în vânzare bilete pentru zboruri către insulele grecești Kos, Corfu și Creta.

Întrebat dacă pasagerii vor putea să-și rezerve biletele în dharme, având în vedere riscul ca Grecia să iasă din zona euro, Michael O’Leary a spus “Nu suntem mândri. Primim orice plată, chiar și capre de munte”.

De asemenea, șeful Ryanair a spus că noile rute “profită de orice devalorizare grecească”, iar în acest caz există posibilitatea unui boom turistic.

“Pentru Grecia afacerile din turism vor deveni mai importante ca oricând (…) Oamenii mă tot întreabă care este pasagerul ideal: unul cu puls și un card de credit”, a precizat O’Leary, citat de The Telegraph.

Premierul grec George Papandreou ar fi acceptat, vineri, să demisioneze și să facă loc unui guvern de coaliție în care aceștia îl vor ajuta să câștige un vot de încredere vineri în Parlamentul elen.

Papandreou a declarat în timpul unei dezbateri în Parlament, joi, că nu este de neînlocuit în postul de prim-ministru și că este pregătit să-și dea demisia pentru binele unității naționale.

Comisia Europeană a anunțat joi, că dacă Grecia va ieși din zona euro, atunci va ieși din UE, aceasta fiind singura opțiune.