Nicolas Sarkozy avertizează: Niciodată riscul de explozie a Europei nu a fost atât de mare

Nicolas Sarkozy avertizează: Niciodată riscul de explozie a Europei nu a fost atât de mare
Foto: bbc.co.uk

Președintele francez Nicolas Sarkozy a declarat joi în cadrul unei reuniuni la Marseille că “riscul unei explozii a Europei nu a fost niciodată atât de mare”. Sarkozy s-a adresat liderilor europeni care discută soarta zonei euro, avertizându-i în același timp că aceștia au la dispoziție doar câteva săptămâni pentru a lua măsurile necesare ieșirii din criză, relatează BBC.

“Niciodată Europa nu a fost atât de necesară, niciodată nu a fost într-un pericol atât de mare. Niciodată un stat nu a dorit atât de mult să adere la UE, niciodată riscul exploziei Europei nu a fost atât de mare”, a spus Nicolas Sarkozy.

De asemenea, Sarkozy a spus că lideri europenii trebuie să ajungă vineri la un acord comun privind guvernarea economică integrată, altfel s-ar putea să nu aibă o a doua șansă.

“Trebuie să decidem imediat. Cu cât amânăm mai mult luare unei decizii, cu atât va fi mai costisitor, cu atât va fi mai puțin eficient, dacă vineri nu vom ajunge la un acord, nu vom avea o nouă șansă”, a adăugat Sarkozy.

Uniunea Europeană trece în aceste zile prin momente cruciale. După o săptămână plină de avertismente și presiuni, a venit momentul deiciv. La summitul care are loc joi și vineri la Bruxelles, liderii statelor membre trebuie să ajungă la un consens  în ceea ce priveşte rezolvarea crizei din zona euro.

Şefii de stat şi de guvern din UE vor încerca să pună la punct instrumente financiare de salvare viabile, dar şi reguli fiscale mai stricte pentru toate statele din uniune.