Lista cu miniştri ai lui Victor Ponta a dat naştere primelor tensiuni în USL. Liderul PNL Crin Antonescu nu îi vrea în noul Executiv pe Leonard Orban şi nici pe Cătălin Predoiu, decât în condiţiile în care aceasta s-ar face pe locurile PSD.
Numai că o asemenea mişcare ar afecta algoritmul guvernamental. Executivul va avea 16 ministere şi 20 de membri, iar PSD şi PNL au convenit că îşi vor împărţi paritar posturile. PSD ar avea opt ministere, dar doar şase ar rămâne, efectiv, pentru membrii de partid.
Cabinetul lui Victor Ponta va cuprinde mai mulţi miniştri faţă de actuala structură guvernamentală. Ultima variantă a Guvernului USL, vehiculată în presă, face referire la reînfiinţarea unui minister distinct al Turismului, dar şi la decuplarea portofoliilor Administraţiei şi Internelor.