Nasdaq, investigată în privința respectării regulilor tehnice la listarea Facebook

Nasdaq, investigată în privința respectării regulilor tehnice la listarea Facebook
Foto: reuters.com

Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) a deschis o anchetă pentru a vedea dacă Nasdaq a respectat regulile tehnice la debutul acţiunilor Facebook de săptămâna trecută, relatează Reuters.

De asemenea, SEC investighează și  modul în care Nasdaq a comunicat cu participanţii la tranzacţii.

Încălcarea regulilor de natură tehnică este o problemă minoră faţă de alte probleme legate de oferta publică, dar SEC poate uneori să deschidă acţiuni legale împotriva burselor folosindu-se de aceste deficienţe ca punct de plecare.

„Există probabil numeroase încălcări ale regulilor”, a spus una din surse.

Acţiunile Facebook au fost lansate la tranzacţionare cu o întârziere de jumătate de oră şi a existat o perioadă de două ore şi jumătate în care brokerii nu au ştiut dacă comenzile lor au fost efectuate.

Problemele de la lansarea Facebook, cea mai mare din istorie în funcţie de volum, au pus Nasdaq într-o poziţie jenantă, iar brokerii dau operatorul în judecată din cauza pierderilor legate, în opinia lor, de problemele tehnice.

Patru dintre cei mai mari market makeri de pe Wall Street se așteaptă la pierderi de circa 115 milioane de dolari.

În centrul investigaţiei SEC se află decizia Nasdaq de a nu suspenda sau anula debutul bursier al Facebook, în pofida problemelor tehnice, au spus sursele.

Facebook a atras 16 miliarde de dolari prin oferta publică iniţială efectuată săptămâna trecută, dar ulterior acţiunile s-au depreciat cu circa 16%.

Un purtător de cuvânt al Nasdaq a refuzat să comenteze.

Ultima oră
17:30 - Nicușor Dan, după ce George Simion l-a numit „paraplegic”: Cred că susținătorii AUR se rușinează că i-au dat votul. Noi, ca politicieni, reprezentăm oamenii (VIDEO)
17:16 - Premieră istorică: Ungaria va avea un ministru nevăzător. De ce portofoliu se va ocupa Vilmos Kátai-Németh (FOTO)
17:15 - Nicușor Dan, declarații după Consiliul European. Cu ce cerințe s-a prezentat președintele la reuniunea informală: „Ne dorim un buget ambițios al Uniunii” (VIDEO)
17:05 - Călătorie transformată în coșmar. Cum a rămas o femeie cu dizabilități blocată pe aeroport
16:59 - George Simion, derapaj grav la adresa lui Nicușor Dan: „Avem un individ pus la Cotroceni, paraplegic”. Ce riscă acum liderul AUR (VIDEO)
16:50 - Oana Gheorghiu, noi explicații despre inițiativa privind companiile de stat: Sunt conștientă că am deranjat multe interese – membri în CA-uri, amante și nepoți, contracte din care unii se îmbogățeau
16:33 - Laborator clandestin de cocaină descoperit în Italia. Trei persoane arestate, printre care doi români
16:30 - Cum ar urma să arate noua lege a salarizării: Președintele, premierul și parlamentarii vor primi bani în plus. Ce sporuri și beneficii ar putea dispărea
16:22 - Drulă: „Scumpirea călătoriilor la metrou e o măgărie PSD-istă”. Explicațiile
16:08 - Companiile duc recrutarea la extrem: interviuri cu detectorul de minciuni. Mărturia unei tinere din București care a trecut prin șocul testului poligraf