Președintele PNL Crin Antonescu a avut o nouă răbufnire la adresa postului B1TV şi a cotidianului Evenimentul Zilei. Liderul liberal s-a declarat nemulțumit de modul în care jurnaliștii au relatat tema demisiei lui Mircea Diaconu, deși subiectul a fost preluat și dezbătut de întreaga presă din România.
„Îl socotesc un om perfect onest care s-a expus și se expune tuturor mizeriilor pe care adversari politici de joasă speță și oameni care înțeleg prin presă ceea ce fac posturi de tv ca B1 TV și ziare care înca mai apar, ca Evenimentul Zilei. Înjosesc condițiile de jurnalist”, a spus Antonescu într-o conferință de presă.
Întrebat ce anume i-a stârnit nemulțumirea, Crin Antonescu a explicat:
„Ați încercat să-l prezentați pe un om ca Mircea Diaconu ca pe un escroc care vrea să fenteze legea și care vrea să păcălească instanțele statului român. Nu există dintre toți oamenii politici care au fost miniștri și sunt ministri în România un om mai cinstit, mai naiv de cinstit și mai corect ca Mircea Diaconu… Asta cu respectul e vorbă goală, tic verbal, maimuțăreală. Nu respectați nimic, aruncați cu noroi ăn oameni pentru că așa e comanda politică și numai că aparține unei anumite tabere. Nu faceți deosebire între Diaconu și alți politicieni”, a continuat liderul PNL.
Nu este însă prima dată când liderul liberal lansează atacuri la adresa postului B1 TV şi a ziarului Evenimentul Zilei. Supărat după ce Evenimentul Zilei a publicat un articol în care dezvăluia că Antonescu deţine un apartament de lux pe care nu l-a trecut în declaraţia de avere, la începutul lunii martie, liderul liberal declara:
„Eu am spus că jurnalismul are niste reguli, pentru că de pildă nu m am mai plâns de chestiunea asta, e asumată, eşti în România, eşti în realitate, am spus că până şi demnitarul are nişte drepturi. Da, discuţi averea mea, dar nu ai niciun drept să-mi dai adresa, da, discuţi averea mea, dar nu faci tu evaluări şi pui titluri care nu au nicio legătură cu realitatea. Dar toate astea sunt minciuni, nu au de a face cu jurnalismul. Am spus că cei de la EVZ, dacă doresc să respecte meseria de jurnalişti, ar trebui să-i respecte reguliele, pentru că înţeleg, momentan nu prea mai sunt ziarişti, dar am zis eu cu o formulă populară, în momentul în care va înţărca bălaia, s-ar putea să vrea să revină la meseria de ziarist aşa cum se face ea şi atunci va trebui să-i aplice regulile, nu am mspus că nu ar trebui să o mai facă, nu am ameninţat pe nimeni, nici nu ştiu dacă va înţărca bălaia vreodată, am zis şi eu aşa, ca poporul”, declara Antonescu.
După mai bine de o lună de când B1 tV relata starea de incompatibilitate a ministrului Mircea Diaconu, instanţa a respins apelul înaintat de acesta. În consecinţă, acesta și-a dat demisia.
În locul lui Mircea Diaconu, PNL l-a propus pentru funcţia de ministru al culturii pe liderul senatorilor liberali, Puiu Haşotti.