Candidatul independent Cristian Radu a câștigat alegerile pentru Primăria Mangalia în fața contracandidatului său, Zanfir Iorguș (PDL), obținând cu peste 1.700 de voturi mai multe decât acesta.
Potrivit Biroului Electoral de Circumscripţie Mangalia, Cristian Radu a fost votat de 9.512 alegători, iar Zanfir Iorguş a primit 7.746 de voturi, transmite Mediafax.
În urma alegerilor din 10 iunie, Primăria Mangalia fusese câştigată de către candidatul PDL Zanfir Iorguş. El a obţinut 31,92% din voturi, fiind urmat de Cristian Radu, candidat independent, dar susţinut de PNL, cu 29,94% şi de Mihai Claudiu Tusac (PSD), cu 26,1%.
După ce Biroul Electoral Central a decis repetarea alegerilor, Tusac şi-a anunţat retragerea din cursa electorală şi a precizat că îl va susţine pe Cristian Radu. Acesta a candidat iniţial având sprijinul PNL la alegerile din 10 iunie, iar la cele de duminică a beneficiat şi de ajutorul PSD.