Candidații USL se întrec în bâlbe şi greşeli gramaticale: „Am decis să fiu candidat în locul naşterii mele” (VIDEO)

Candidații USL se întrec în bâlbe şi greşeli gramaticale: „Am decis să fiu candidat în locul naşterii mele” (VIDEO)

Campania electorală abia a început, însă politicienii nu se întrec doar în a obţine voturile oamenilor, ci şi în greşeli gramaticale sau erori. Dacă preşedintele PNL, Crin Antonescu, le-a cerut oamenilor să fie alături de USL pe data de 9 septembrie, liderul PNL de Dâmboviţa a avansat data de 9 noiembrie. Niciunul dintre ei nu a nimerit ziua alegerilor, care este de fapt 9 decembrie.

Nu doar data alegerilor este o necunoscută pentru candidaţi, ci şi gramatica limbii române. Bâlbe, greşeli gramaticale sau incoerenţă, pe toate le găsim din belşug în discursurile politicienilor din campanie.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, dar şi preşedintele liberalilor din Dâmboviţa au greşit însă data alegerilor parlamentare, în discursurile lor. Fostul preşedinte interimar a dat chiar şi o erată în acest sens la evenimentul de lansare a programului de guvernare USL.

„Ne vedem pe zece septembrie, alături de guvernul Ponta. Doamne ajută! Erată. Decembrie”, a spus Antonescu.

„Trebuie să obţinem victoria în 9 noiembrie. Fără putinţă de a greşi, USL în Dâmboviţa este o forţă. Decembrie, îmi cer scuze”, a spus la rândul spu Mihai Voluntir, preşedintele PNL Dâmboviţa.

Nu lipsesc însă nici greşelile gramaticale din discursurile candidaţilor.

„Bun sauori, buni sauori, buni sau răi, puternici sau slabi. Nici cele mai strălucite minci, minţi ale ţării…”, s-a mai bâlbâit liderul PNL Crin Antonescu.

„Modelul economic de dezvoltare va fi axat pe investiţii publice de antrenale, acele investiţii menite să sustuie infrastructura”, a fost bâlba ministrului Economiei, Daniel Chițoiu.

„Misiunea echipei Victon Porta, misiunea USL…”, a spus și Simona Bucura Oprescu, candidat la Camera Deputaților.

Şi tot candidatul din Argeş pentru Camera Deputaţilor a fost puţin incoerent. Deşi vrea să fie parlamentar în locul unde s-a născut, Simona Bucura Oprescu a avut o formulare cel puţin nefericită.

„Am decis să fiu candidat în locul naşterii mele”, a mai spus Simona Bucura.

Candidații USL se întrec în greșeli gramaticale

Embed: