UPDATE 18:45 Cei trei răniți au fost aduși la București, urmând să fie duși doi la Spitalul Miliar, iar unul la Spitalul Floreasca.
UPDATE 17.19: Ministrul Apărării naţionale îşi exprimă profundul regret pentru tragicul eveniment şi este alături de familiile militarilor implicaţi în eveniment. ”Vorbeam cu domnul Arafat la ce spital să îi ducem pe cei trei. Se pare că la Spitalul de Arși, pentru că aceștia au arsuri destul de grave. Este un moment neplăcut”, a declarat ministrul Apărării, Mircea Dușa.
UPDATE 17.13: MApN confirmă, într-un nou comunicat de presă, decesul a două persoane şi rănirea altor trei. „În accidentul aviatic produs joi, 7 martie, în apropiere localităţii Bereşti -Bistriţa, judeţul Bacău, şi-au pierdut viaţa doi militari, iar alţi trei au fost răniţi„, se precizează în comunicatul MApN.
„Din ordinul şefului Statului Major General, conform procedurii, au fost reţinute la sol toate aeronavele de acest tip, până la elucidarea cauzelor producerii evenimentului. De asemenea, au fost luate imediat măsuri pentru securizarea zonei de impact”, se mai arată în comunicatul MApN.
UPDATE 17.07: Victimele recuperate de la locul incidentului vor fi duse la Spitalul Militar.
UPDATE 16.52: Subprefectul de Bacău, Dorian Pocovnicu, a declarat, într-o intervenţie telefonică la emisiunea „Talk B1″, de pe B1 TV, că două persoane ar fi murit în urma accidentului. Totodată, alte trei persoane ar fi fost rănite, potrivit subprefectului.
UPDATE 16.46: Potrivit unui comunicat remis de Ministerul Apărării, este vorba despre un aparat de zbor Puma Socat, elicopterul executând un zbor în formație în momentul în care s-a prăbușit.
Un elicopter militar s-a prăbușit, joi, în localitatea Berești-Bistrița, din județul Bacău. Din primele informații, se știe că la bordul acestuia se aflau trei persoane, angajați ai MApN.
Purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu, a declarat că un şofer a sunat la 112, anunţând că iese fum dintr-un elicopter aflat la sol, în timp ce un alt elicopter survolează zona.
”Nu dețin date despre echipaj și starea acestuia. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD”, a explicat acesta. Incindentul ar fi avut loc în câmp deschis, iar stratul de zăpadă este suficient de mare, îngreunând accesul echipajelor de ajutor.
Echipajele de prim ajutor au plecat deja spre locul incidentului.
Mircea Dușa, ministrul Apărării, a anunțat că se va deplasa chiar și el la Bacău, la cererea premierului Ponta.
”Un echipaj dintr-un elicopter Puma este compus din trei persoane. Am și trimis un elicopter de ajutor acolo. Sper să nu fie o situație prea gravă, dar date fiind circumstanțele, nu știu”, a declarat ministrul.