Nike a retras de pe piaţă tricourile cu "Boston Massacre", după atentatul din 15 aprilie

Nike a retras de pe piaţă tricourile cu "Boston Massacre", după atentatul din 15 aprilie
Foto: money.cnn.com

Nike a decis să retragă de pe piaţă toate tricourile inscripţionate cu Boston Massacre în urma atentatului de săptămâna trecută.

Compania precizează că sintagma nu are legătură cu masacrul petrecut pe 15 aprilie la maratonul din Bsoton, ci face referire la meciul de baseball dintre echipele New York Yankees şi Boston Red Sox, din 2 octombrie 1978.

Meciul a rămas în istorie sub această denumire din cauza victoriei uriaşe ale celor de la NewYork Yankees împotriva celor de la Red Sox.

Nike a reacţionat imediat în această privinţă, informează CNN Money.

„În lumina tragediei din Boston, am luat măsuri imediate pentru ca aceste produse să fie retrase de la distribuţie” a declarat purtătorul de cuvânt al companiei, Brian Strong.

Compania a mai acţionat în acest sens şi în luna februarie, după ce a restras reclama cu sloganul „Eu sunt glonţul din cameră”, care îl avea protagonist pe Oscar Pistorius, arestat ulterior după ce şi-a împuşcat iubita.