Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat, joi, judecarea ”Dosarului Transferurilor”, noul termen fiind stabilit pentru 17 mai.
La acest viitor termen vor urma să fie depuse o serie de documente, citează Agerpres.
La audierile de joi au fost prezenți fostul director al Clubului Oţelul Galaţi Mihai Stoica, fostul vicepreşedinte al Clubului SC Dinamo Bucureşti Gheorghe Neţoiu, fostul acţionar al Clubului Dinamo Cristi Borcea şi impresarii Victor şi Ioan Becali.
La finalul audierilor avocaţii au cerut un termen pentru ca inculpaţii în dosar să aibă ocazia să-şi formuleze apărarea în funcţie de declaraţiile celorlalte părţi în cauză.