Opt tineri din Iași, cu vârste cuprinse între 18 și 25 ani, au fost reținuți de procurorii Direcției de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Aceștia sunt acuați că ar fi înșelat sute de persoane cărora le cereau datele de identificare pentru încărcarea propriilor cartele telefonice, informează Mediafax.
Procurorii au audiat 20 de persoane suspectate că ar fi implicate în acest caz, însă numai opt dintre ei au fost reținuți.
Tinerii au fost prezentați judecătorilor cu propunerea emiterii mandatelor de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Patru deținuți sunau din închisoare, în mod aleatoriu, diverse persoane pentru a lecere datele de identificare. Pasul următor le revenea membrilor rețelei care se aflau în libertate. Aceștia accesau conturile aferente abonamentelor telefonice pe internet și efectuau trensferuri către propriile cartele telefonice.
În urma perchezițiilor efectuate în mai multe locații aparținând membrilor rețelei, au fost confiscate 130 telefoane mobile și câteva mii de cartele telefoncie.
Deși doar 120 de persoane au depus plângere la Parchet, se extimează că ar fi fost prejudiciate câteva sute.