Andrei Chiliman: Am venit să apăr PNL-ul de obsesia lui Antonescu pentru putere și de logica lui bolșevică

Andrei Chiliman: Am venit să apăr PNL-ul de obsesia lui Antonescu pentru putere și de logica lui bolșevică

Primarul liberal al Sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat, luni, înaintea reuniunii delegației permanente a partidului, în urma căruia ar putea fi exclus din PNL, că a venit să apere partidul de „logica bolșevică pe care încearcă liderul PNL s-o impună”.

„Am venit aici să apăr principiile PNL, libertate de expresie, de asociere, de opinie și un anumit mod de a face politică. Nu am venit aici să mă apăr pe mine, am venit să apăr PNL de Antonescu, de acestă logică bolșevică pe care încearcă Antonescu s-o impună. Vreau să scap PNL de obsesia pentru putere a acestui unui om și de mocirla politicianistă ”, a declarat Andrei Chiliman.

Întrebat dacă știe ce acuzații i se aduc referitoare la excluderea sa din PNL, Chiliman spune că este vorba de „acuzații ilogice”.

”O să vedem ce se întâmplă, sper să mă lase să vorbesc. Acuzațiile nu sunt logice”, a mai spus Andrei Chiliman.

Primarul Sectorului 1 ar putea fi exclus, luni, din PNL, la un an de la declanşarea publică a conflictului cu actualul lider al partidului, Crin Antonescu, după ce săptămâna trecută alţi 12 liberali au fost daţi afară din partid, iar printre ei s-a aflat şi Vlad Moisescu.

Andrei Chiliman, la delegația permanentă a PNL

Embed: