Primul avion SMURD a fost achiziționat din contribuția de 2% a românilor

Primul avion SMURD a fost achiziționat din contribuția de 2% a românilor

Primul avion SMURD, inaugurat vineri pe aeroportul București-Băneasa ”Aurel Vlaicu”, a fost achiziționat din contribuția de 2% a românilor, valorând peste 1 milion de euro.

Aeronava va intra în activitate di 15 iulie, urmând să poarte numele medicului Monica Cordaș, care a decedat într-o misiune în 2003.

Raed Arafat a explicat că aeronava medicală a fost achiziţionată de către Fundaţia pentru SMURD, din sumele strânse ca urmare a redirecţionării de către populaţie a 2% din impozitul pe venit, cât şi din donaţii şi sponsorizări.

Începând cu 28 iunie, în baza unui contract de sponsorizare, avionul medical a fost trecut în patrimoniul Inspectoratului General de Aviaţie al MAI.

Avionul va asigura îmbunătăţirea calităţii medicinei de urgenţă prespitalicească, contribuind, astfel, la creşterea capacităţii de intervenţie şi micşorarea timpilor de răspuns în cazul urgenţelor civile, citează Mediafax.

Importanţa achiziţionării acestui aparat de zbor, special construit şi dotat pentru intervenţii de urgenţă, este relevată de numărul foarte mare de misiuni executate cu un aparat de zbor închiriat – 138, însemnând cel puţin tot atâtea vieţi omeneşti salvate.

În cadrul ceremoniei a fost ţinut şi un moment de reculegere în memoria sublocotenentului post-mortem Boitan Gabriel, care, în cursul zilei de joi, şi-a pierdut viaţa la Feteşti, în timp ce intervenea pentru salvarea a două vieţi omeneşti.