Hassan Rohani a fost învestit în funcţia de preşedinte al Iranului

Hassan Rohani a fost învestit în funcţia de preşedinte al Iranului
Noul preşedinte al Iranului, Hassan Rohani, a fost învestit în funcţie, în cadrul unei ceremonii care a avut loc sâmbătă după-amiază la Teheran, el urmând să depună jurământul duminică, în Parlament,...

Noul preşedinte al Iranului, Hassan Rohani, a fost învestit în funcţie, în cadrul unei ceremonii care a avut loc sâmbătă după-amiază la Teheran, el urmând să depună jurământul duminică, în Parlament, potrivit Mediafax.

Ceremoniile de învestire în funcţie a noului preşedinte moderat iranian Hassan Rohani au avut loc sâmbătă după-amiază, în prezenţa liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, relatează presa iraniană.

„Alegerea unui om competent, care a fost trei decenii în slujba statului islamic şi a rezistat inamicilor, în calitatea de personalitate religioasă, evidenţiază fidelitatea faţă de regimul islamic şi faţă de cler”, a declarat ayatollahul Ali Khamenei.

Ales pe 14 iunie, din primul tur, cu 51% din voturi, Rohani îl succede pe Mahmoud Ahmadinejad, ale cărui mandate au fost marcate de numeroase tensiuni cu Occidentul, în principal din cauza controversatului program nuclear.

Ultima oră
17:30 - Nicușor Dan, după ce George Simion l-a numit „paraplegic”: Cred că susținătorii AUR se rușinează că i-au dat votul. Noi, ca politicieni, reprezentăm oamenii (VIDEO)
17:16 - Premieră istorică: Ungaria va avea un ministru nevăzător. De ce portofoliu se va ocupa Vilmos Kátai-Németh (FOTO)
17:15 - Nicușor Dan, declarații după Consiliul European. Cu ce cerințe s-a prezentat președintele la reuniunea informală: „Ne dorim un buget ambițios al Uniunii” (VIDEO)
17:05 - Călătorie transformată în coșmar. Cum a rămas o femeie cu dizabilități blocată pe aeroport
16:59 - George Simion, derapaj grav la adresa lui Nicușor Dan: „Avem un individ pus la Cotroceni, paraplegic”. Ce riscă acum liderul AUR (VIDEO)
16:50 - Oana Gheorghiu, noi explicații despre inițiativa privind companiile de stat: Sunt conștientă că am deranjat multe interese – membri în CA-uri, amante și nepoți, contracte din care unii se îmbogățeau
16:33 - Laborator clandestin de cocaină descoperit în Italia. Trei persoane arestate, printre care doi români
16:30 - Cum ar urma să arate noua lege a salarizării: Președintele, premierul și parlamentarii vor primi bani în plus. Ce sporuri și beneficii ar putea dispărea
16:22 - Drulă: „Scumpirea călătoriilor la metrou e o măgărie PSD-istă”. Explicațiile
16:08 - Companiile duc recrutarea la extrem: interviuri cu detectorul de minciuni. Mărturia unei tinere din București care a trecut prin șocul testului poligraf