Judecarea dosarului referendumului, amânată pentru că 59 de inculpaţi nu au avut avocaţi

Judecarea dosarului referendumului, amânată pentru că 59 de inculpaţi nu au avut avocaţi
Foto: enational.ro

Instanţa supremă a amânat, vineri, la primul termen, judecarea dosarului „Fraudă la referendum”, în care sunt acuzaţi Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane.

Asta după ce 59 dintre inculpaţi au transmis cereri că vor un nou termen pentru a-şi angaja avocaţi şi pentru pregătirea apărării.

Liviu Dragnea a lipsit de la primul termen de judecată al dosarului „Fraudă la referendum”, el fiind reprezentat în instanţă de avocatul său, Marian Nazat, care nu a adresat nicio cerere în numele clientului său, notează Mediafax.

Judecătorii instanţei supreme au acordat un nou termen în acest dosar la 6 decembrie, dată la care vor fi citaţi toţi cei judecaţi în această cauză.

Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, în prezent deputat şi vicepremier, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, „cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale”.