Fostul premier şi lider PSD Adrian Năstase a vorbit despre planul secret dintre Rusia şi China.
Potrivit acestuia, s-au format două blocuri: Rusia și China versus SUA și statele NATO, iar planul Chinei și al Rusiei este de a opri supremația americanilor în lume și preluarea controlului.
„Dacă încercăm să ne ridicăm, să privim de la înălțimea de pe orbita unui satelit, vom vedea, de fapt, că ar trebui să lăsăm la o parte iluziile şi să constatăm că s-au creat două blocuri care de acum încolo vor deveni foarte agresive unele cu celelalte. Occidentul, pe de o parte condus de Statele Unite și pe de altă parte Rusia și China. Dar este clar că în felul ăsta și războiul din Ucraina devine un fel de război proxi prin intermediar, în care Ucraina e sprijinită de Statele Unite și state membre NATO, iar pe de altă parte Rusia, sprijinită mai mult sau mai puțin vizibil de China.
Chiar dacă nu există o alianță și nu există o alianță militară, cred că din punct de vedere al unui echivalent funcțional, există practic o alianță militară între Rusia și China, pentru că au în momentul de față interese convergente. Iar pe de altă parte, China a beneficiază într-un fel de războiul din Ucraina, pentru că forțează Statele Unite să aloce resurse în această zonă și nu le transferă înspre Asia.
Apropo, Taiwanul el însuși începe să piardă viteză şi de curând, Honduras, una dintre puținele țări care mai avea relații diplomatice cu Taiwanul, a rupt aceste relații diplomatice și a stabilit relații cu China. Deci este clar și ofensivă diplomatică puternică a Chinei. Oricum, în umbra acestui conflict din Europa, probabil China va privi mai atent spre felul de strategie pașnică deocamdată de preluare a Taiwanului
Pe de altă parte, China beneficiază și de sancțiunile impuse de Statele Unite și de țările europene la adresa Rusiei, pentru că în felul acesta Rusia este forțată să transfere resurse importante la prețuri foarte convenabile către China. (…) China reprezintă partenerul senior, iar Rusia a devenit partenerul junior, schimbându-se cumva ceea ce exista în timp ca relație între ei și decizia asimetrică și-a schimbat sensul.
În plus, decizia de arestare pentru Putin venită de la de la Tribunalul Penal Internațional ajută din nou China, pentru că îl pune pe Putin într-o situație de oarecare vulnerabilitate. Dar să nu uităm că relația personală dintre Putin și președintele chinez are o istorie de peste 10 ani.
Ei s-au întâlnit de peste 40 de ori în relația bilaterală. Deci în momentul de față ceea ce îi iubește în mod evident este lupta împotriva modelului unipolar cu hegemonia americană și construirea unei al alte ordini mondiale. Iar ceea ce se întâmplă lângă noi face parte din această contestare masivă a supremației americane.
Așa încât într-un fel China și Rusia au lăsat de-o parte vechi conflicte, pentru că relația lor au fost adeseori conflictuală”, a transmis Adrian Năstase, potrivit antena3.ro.