Anda, tânăra ucisă din Mureș, de către Emil Gânj, avea doar 23 de ani, când s-a stins din viață și a lăsat în urmă un băiețel de doar 6 ani. Emil Gânj, cel care i-a fost călău, este de negăsit, deși au trecut două săptămâni de la tragicul eveniment.
Rudele Andrei sunt disperate. Băiețelul tocmai ce a aflat că mama lui nu se mai întoarce niciodată și pune întrebări la care familia nu are niciun răspuns. Mătușa acestuia a mărturisit îndurerată calvarul prin care trec cu toții.
Fiul Andei are doar șase ani și nu înțelege cum mama lui nu mai intră pe ușă. Are mii de întrebări, iar răspunsuri nu există la ele. Soarta a fost crudă cu el și mama lui, iar acum, tot ce i-a mai rămas copilului este amintirea unei vieți normale, în care avea pe cine să strige „mamă”.
Mătușa lui a povestit cu suferință în glas cât de greu îi este să îi explice copilului ce s-a petrecut. Nu poate și nici nu știe cum să o facă.
„Se joacă (n.r. copilul), mai întreabă de mama lui. Ba da, i-am spus (n.r. băiețelului că mama lui a murit). I-am spus că mama lui a plecat la îngeri și că o să se întoarcă atunci când o să fie el mare.
I-am spus că mama lui i-a dat un mesaj să fie cuminte, să asculte de mine, de Camelia (n.r. mătușa lui), că mama lui îl iubește mult, că trebuie să meargă la școală, că trebuie să fie puternic. Mi-a spus că îi e foarte greu fără mami, că vrea să vină mami înapoi. Sunt nişte cuvinte la care nu ne găsim răspunsul. Ne pune niște întrebări la care nu putem să îi mai răspundem, nu știm cum să îi mai răspundem”, a transmis mătușa băiatului, conform cancan.
Au trecut două săptămâni de când suspectul de crimă se află în libertate și este de negăsit. În ciuda eforturilor polițiștilor, Emil Gânj este cu un pas în fața autorităților, iar pentru familia Andei, asta nu înseamnă decât prelungirea suferinței și neliniștii.