Emil Gânj, criminalul din Mureș căutat de 10 zile, a fost văzut în județul Bistrița-Năsăud. Autoritățile au emis un mesaj RO-Alert în Bistrița-Năsăud pentru a avertiza populația să nu intre în discuție cu el, ci să sune urgent la 112.
Zeci de echipaje de poliție îl caută și în aceste momente.
Zona este survolată și de un elicopter, pentru a ajuta și mai mult la localizarea criminalului.
Echipajele de poliție opresc toate mașinile care se află în tranzit și verifică portbagajele. În cazul dubițelor, este verificat și spațiul de depozitare. A fost verificat inclusiv un tren care are haltă în zonă, potrivit Digi24.
Poliția a anunțat o recompensă în valoare de 5.000 de euro celor care pot da detalii care să ducă la prinderea suspectului, iar acum relefoanele la 112 sună încontinuu.
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a spus că acest caz e mult mai complicat decât pare, informează Antena 3 CNN.
Criminalul a săvârșit faptele după ce s-a asigurat că polițiștii care păzeau casa victimei au plecat din zonă, au scris procurorii în referatul prin care au cerut arestarea lui în lipsă.