După 11 zile de căutări, apar noi informații despre Emil Gânj, bărbatul bănuit că și-a ucis fosta iubită și i-a incendiat casa. Până în prezent, polițiștii au primit mai multe ponturi și au urmat mai multe piste care, în cele din urmă, s-au dovedit a fi false.
Potrivit unor surse, bărbatul căutat ar fi intrat în vorbă cu un cioban. Individul și-ar fi amenințat interlocutorul pentru a obține mâncare, iar mai apoi, s-a făcut nevăzut în pădure. Incidentul ar fi avut loc joi, în județul Bistrița-Năsăud. După ce le-a fost adusă la cunoștință această întâmplare, autoritățile au emis un mesaj RO-Alert, prin care avertizau oamenii din zonă că individul căutat este extrem de agresiv și periculos, relatează Știrile ProTV.
Foamea și cel mai probabil, presiunea urmăririi, l-au transformat pe Emil Gânj într-o persoană și mai agresivă. Joi, acesta ar fi intrat în vorbă cu un cioban, căruia nu s-a ferit să îi ceară de mâncare. Pentru a evita un posibil refuz, suspectul l-a amenințat pe bărbat.
Individul a fost descris ca fiind extrem de agitat și violent verbal. În plus, ciobanul susține că suspectul avea asupra lui o secure, motiv pentru care a preferat să păstreze distanța. Într-un final, după ce obținut ceea ce voia – hrană, Emil Gânj și-a pierdut urma în pădure.
Ciobanul a sunat la 112 pentru a anunța cele întâmplate și imedita după aceea, autoritățile au emis un mesaj RO-Alert, de avertisment.
De aproape 24 de ore, sute de polițiști și jandarmi și-au extins căutările pe o suprafață de hectare întregi. În continuare, autoritățile avertizează cetățenii să nu se apropie de individul căutat și să sune la 112, în eventualitatea în care îl văd pe acesta.