Președintele României, Klaus Iohannis, a participat ieri la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, în Marea Britanie, acolo unde au fost prezenți șefi de stat din toată lumea. Acesta nu a fost singur la Londra, ci însoțit de soția sa, Carmen Iohannis, alături de care s-a pozat atât duminică, la recepția oferită de Regele Charles al III-lea, cât și luni, în ziua înmormântării.
Prima Doamnă a atras toate privirile cu rochiile purtate în cele două zile, iar mulți s-au întrebat cât au costat piesele vestimentare care aparțin designerului român Andreea Tincu.
(ținuta purtată de Carmen Iohannis în prima zi)
(ținuta purtată de Carmen Iohannis în a doua zi)
Prima Doamnă a fost îmbrăcată în două rochițe negre, create de un designer român. Toți ochii au fost pe ținuta acesteia, care nu a dezmăgit, fiind în conformitate cu momentul solemn la care a participat.
Carmen Iohannis a purtat două rochii negre la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, ambele semnate de Andreea Tincu. Așadar, prețul rochiei purtate de Carmen Iohannis la dineul de la Palatul Buckingham, găzduit de regele Charles la III-lea, costă 1.500 de lei. Rochia din catifea, purtată la înmormântarea suveranei, a costat aproape dublu, 2.800 de lei, potrivit playtech.ro.
Conform sursei citate, rochiile pe care le-a purtat Carmen Iohannis la funeraliile reginei Elisabeta a II-a nu vor rămâne la ea, urmând a fi returnate designerului, care le va vinde.