Daniel Vasile, prim-vicepreședintele Partidei Romilor, a declarat vineri, pentru B1 TV, că administrația publică poartă o vină pentru accidentul de la Pasajul Unirii din Capitală, în care un cetățean grec a murit și alți 22 au fost răniți. Vasile a insistat că regulile privind reabilitarea obiectivelor de infrastructură ar trebui actualizate, or ele au rămas de pe vremea comunistă.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat pe B1 TV.
„Nu trebuie să utilizăm indicatori și termeni absoluți, adică nu poți să spui că e numai vina șoferului (autocarului). Sigur că e și o vină, o responsabilitate din partea autorităților. Nu suntem la singurul incident care a avut loc legat de acest pasaj. Aproape în fiecare lună, de când s-a dat în refolosință acest pasaj, că a fost renovat, constatăm că se întâmplă… parcă curge așa un blestem. În fiecare lună are loc câte un incident, mai ia foc o mașină, un autocar se oprește la intrare în acest pasaj.
Acum e o conotație externă și e în prajma sărbătorilor, din păcate.
Responsabilitatea autorității publice e că trebuie nu să închidă pasajul, dar să reanalizeze tot ce înseamnă lucrări de reamenajare sau de repoziționare în cadrul acestui nod de circulație foarte important, de altfel, în București”, a declarat Daniel Vasile, pentru B1 TV.
Acesta a mai precizat că încă de la primul incident la Pasajul Unirii trebuia făcută o expertiză care să arate clar că există un grad de pericol și trebuie făcute anumite modificări.
„Normele de circulatie pe drumurile publice sunt aceleași din epoca comunista. Nu s-a schimbat nimic. (…) Și nu înțeleg de ce că realitatea e alta. Funcționăm după regulile vechi și trăim într-o lume nouă?”, a mai spus prim-vicepreședintele Partidei Romilor.