Asociația Națională a Internet Service Providerilor din România (ANISP) a solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională și a trimis o scrisoare și către Direcția Generală Rețele de Comunicații, Conținut și Tehnologie (DG CONNECT) a Comisiei Europene prin care se solicită sprijinul Comisiei față de efectele negative pe care le-ar avea OUG 114/2018.
Potrivit asociației, suprataxarea industriei de telecomunicații ar contravine legislației naționale și europene și va duce la creșterea tarifelor către utilizatorii finali, dar și la posibile falimente.
Oficialii ANISP au precizat, pentru hotnews.ro, că sesizarea către Avocatul Poporului au făcut-o acum două săptămâni, iar scrisoarea a fost trimisă săptămâna trecută.
Aceștia susțin că suprataxarea industriei de telecomunicații afectează investițiile, duce la creșterea tarifelor către utilizatorii finali, afectează mediul concurențial, dar și contravine legislației românești și europene privind telecomunicațiile.