Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a declarat, în contextul începerii anului universitar, că vor crește cazurile de infectare cu noul coronavirus dacă nu se vor respecta regulile impuse în facultăți pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19.
”Noi am avut discuții și cu universitățile și cu consiliul rectorilor. Sunt niște activități care se desfășoară într-un concept de descentralizare și autonomie universitară, făcând împreună cu INSP-ul și Ministerul Educației acele reguli care trebuie păstrate în universități, în cantine și în cămine. Noi ar trebui să ne pune, totuși, întrebarea cum să facem să nu ajungem la 2000 de cazuri, nu ce vom face dacă ajungem la 2000 de cazuri. Aceste reglementări sunt cele care fac ca riscurile să fie cele mai mici și să putem avea doar o creștere ușoară, progresivă. Să mergem sau să rămânem la agel registru de până în 2000 de cazuri sau menținut acel platou de 1500 – 1600. Dacă respectăm acele reguli putem rămâne la acest registru al cazurilor noi de la o zi la alta, nerespectând regulile putem să ne așteptăm și la o creștere mai mare de cazuri”, a afirmat ministrul, pentru B1 TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Amintim că România înregistrează un nou record negativ în privința infecțiilor cu noul coronavirus. Grupul de Comunicare Strategică (GSC) a anunțat luni, în raportul zilnic, că în ultimele 24 de ore au fost confirmate 1.271 de noi cazuri de COVID-19, dintr-un total de 6.162 de teste. Este cel mai mare număr de îmbolnăviri anunțat pentru o zi de luni, în condițiile în care este cunoscut faptul că duminica sunt prelucrate foarte puține teste și, prin urmare, în zilele de luni, numărul cazurilor anunțat este unul mai mic.
Totodată, autoritățile anunță un record negativ în privința pacienților internați în secțiile de terapie intensivă. 557 de persoane diagnosticate cu COVID-19 se află, în prezent, la ATI. Asta în contextul în care România dispune de puțin peste 1.000 de paturi de terapie intensivă destinate pacienților infectați cu coronavirus și aflați în stare gravă. De asemenea, de duminică până luni, 30 de persoane infectate cu coronavirus au decedat. Aceste date vin în contextul în care în urmă cu exact două săptămâni a început noul an școlar.
Ministrul Sănătății a făcut declarații despre numărul mare de cazuri de COVID-19 din România, înregistrat la două săptămâni după începerea școlii, acesta spunând că anumite lucruri care nu se respectă.
„Suntem la un număr de aproape 124 de mii de români infectați, aproape 100 de mii de români vindecați, dar și 557 de români în terpaie intensivă. Evaluăm fiecare județ în parte, observăm că tot ce înseamnă Brașov, Prahova, Iași sau Vaslui au un număr crescut de peste 80 de cazuri pe zi, cu Bucureștiul la peste 200 de cazuri. Sunt cazuri care se regăsesc în comunități, iar faptul că ele sunt în comunități de bătrâni, în spitale sau în comunități pentru persoanele neuro – psihice, ne face să înțelegem că sunt anumite lucruri care nu se respectă”, a menționat el.