Circulația la metrou se desfășoară cu dificultate miercuri dimineață, din cauza unor probleme tehnice, informează Știripesurse.ro.
Trenurile care circulă pe magistralele 1 și 3 ajung cu întârziere în stații, astfel că pasagerii așteaptă minute în șir pe peroane.
Potrivit sursei citate, ar fi vorba despre probleme la sistemul de semnalizare.
Reprezentanții Metrorex au transmis, într-un comunicat de presă, că echipele vor intervenii în cursul nopții pentru remedierea problemei.
„Informăm publicul că astăzi, 27.02.2019, circulația trenurilor de metrou pe Magistrala 1 cu 3 se desfășoară cu o întârziere de până la 3-4 minute față de intervalul normal de succedare a trenurilor. Situația este cauzată de un deranjament tehnic. Echipele Metrorex vor interveni în cursul acestei nopți pentru remedierea situaţiei. Călătorii sunt anunțati prin sistemul de sonorizare din stații”, se arată în comunicatul Metrorex.