În ciuda eforturilor depuse pentru a învăța, profesorii care nu au dat dovadă de punctualitate, nu au mai fost lăsați să intre la examenul pentru titularizare. Oricine a întârziat mai mult de 5 minute nu a mai putut intra în sala în care se susținea examenul.
Cei care au susținut astăzi proba au trebuit să demonstreze că sunt capabili să formeze copii de nota 10. Anul trecut, peste jumătate dintre cei care s-au prezentat la examen au obținut sub 7, potrivit Observator News.
Profesorii nu trebuie să demonstreze doar că stăpânesc foarte bine materia pe care o predau, ci și că sunt capabili să fie punctuali. Aceleași lucruri li se cer și față de elevi, motiv pentru care, astăzi, examinatorii de la examenul de titularizare i-au supus pe candidați la o probă pe care mulți nu au reușit să o treacă: cea a ajunsului la timp.
După discuţii, telefoane, revoltă şi rugăminţi aprinse, celor care au întârziat mai puțin de 5 minute le-a fost permis să susțină examenul. Nu s-au bucurat de același tratament și cei care nu au ținut deloc cont de ora de prezentare la examen.
„Deci nu se poate să pierd un examen pentru 20 de minute”, „Nici nu ştiam că trebuie să vin la 8 aici. Până în 8. Nu ştiam. Deci în general se venea până la 8 jumate, la 8 jumate intram şi la 9. Sunt la 8 şi 20 aici şi nu pot să dau examenul la 9”, spun profesorii întârziați.
„Se organizează concurs pentru 87 de discipline. Disciplinele cu cel mai mare numar de candidati sunt profesori pentru educatie timpurie unde avem 851 de candidati si profesori pentru învățământ primar, unde avem 451 de candidati”, a declarat Florin Lixandru, inspector general Bucureşti.
Rezultatele la examen vor fi afişate pe 22 iulie, iar rezultatele după contestaţii vor fi afişate pe 30 iulie.
Anii trecuţi, mulți profesori au dat randament chiar mai slab decât elevii lor. Peste jumătate au luat sub nota 7 şi aproape un sfert nu au reuşit să ia nici măcar nota 5. Cele mai mici note au fost luate de profesorii de Educaţie Fizică şi Limba Română.