Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru situații de Urgență, s-a vaccinat împotriva COVID-19, luni, la Centrul de Vaccinare din cadrul Spitalului de Urgență „Prof. dr. Dimitrie Gerota” din Capitală, ocazie cu care a făcut mai multe precizări despre derularea campaniei naționale, printre care și o serie privind etapa a II-a și înscrierea la vaccinare.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Întrebat care vor fi prioritățile la vaccinare în etapa a II-a din campania națională de vaccinare, în condițiile în care această fază cuprinde multiple categorii de persoane, șeful DSU a precizat: „La etapa a II-a, care eu l-am auzit pe domnul dr. Gheorghiță zicând că va intra cât mai repede, vor începe, am înțeles, cu persoanele în vârstă, persoanele care sunt cu vulnerabilități și după care, bineînțeles, vor fi și persoanele esențiale, personalul esențial din diferite instituții, din diferite activități din societate”.
Referitor la faptul că anumite persoane ar putea să nu reușească să se înscrie la vaccinare prin intermediul platformei digitale, secretarul de stat Raed Arafat a declarat: „Există alternative. Înscrierea nu este una doar digitală, pot să se înscrie și prin alte modalități”.
Șeful DSU a mai afirmat că, în opinia sa, campania de vaccinare „merge bine, nu stăm nici cel mai bine în Europa, nici cel mai prost”.
„Stăm bine și e încă mult de făcut, că numărul centrelor va crește. În următoarele zile, Ministerul Sănătății va mai face un pas ca să plătească medicii de familie să participe la vaccinare. Sunt premise de îmbunătățire, iar eu consider că până acum, totuși, printre țările din jurul nostru, am mers destul de ok ca început. Dar acest lucru trebuie amplificat pe mai departe”,a mai spusRaed Arafat.
Demnitarul a subliniatcă vaccinarea anti-COVID-19 reprezintă „speranța pe care o avem la acest moment”.
„Îndemnul meu către toți este să înțeleagă că asta este speranța pe care o avem la acest moment. Asta este calea pe care dacă o urmează cât mai mulți, vaccinul fiind voluntar, nu este obligatoriu, este considerat vaccin sigur, este un vaccin care este gratuit – dacă, totuși, cât mai mulți îl facem, reușim poate cât mai repede să reajungem într-o situație cât mai aproape de normalitate. Îndemnul meu către toți este să nu asculte toate aceste știri nefondate, afirmații nefondate despre vaccin și să meargă pe informațiile care sunt furnizate și care sunt justificate științific, există deja destule care să dea informații și să explice cum funcționează vaccinul respectiv, și să vină la vaccinare”, a adăugatRaed Arafat.