Rețea de cerșetori români, destructurată la Paris. Femeile purtau haine musulmane și erau însoțite de copii

Rețea de cerșetori români, destructurată la Paris. Femeile purtau haine musulmane și erau însoțite de copii
Rețea de cersetori romani destructurata la Paris// Sursa Foto: Hepta

O rețea de cerșetori români compusă din femei și copii care activa în Paris a fost destructurată de poliţiştii francezi. Copiii cu vârste între 8 şi 12 ani petreceau aproximativ 10 ore zilnic pe stradă. Uneori, „programul de lucru” era prelungit cu câteva ore petrecute noapte în faţa moscheilor, unde musulmanii se roagă în timpul Ramadanului până la miezul nopți, potrivit adevarul.ro. Româncele erau îmbrăcate în veșminte musulmane şi câştigau între 300 şi 500 de euro pe zi. În timpul percheziţiilor, polițiștii francezi au confiscat 62.000 de euro în numerar.

Anchetatorii supravegheau zona încă din luna martie, după ce au sesizat că persoanele care practicau cerșetoria erau aduse zilnic la intersecțiile principale cu mașini de lux.

Zece persoane au fost aduse vineri, 6 mai, în faţa unui judecătorilor, după deschiderea unei anchete iniţiate de Parchet pentru „trafic de fiinţe umane în bandă organizată”, „conspiraţie infracţională a inculpaţilor” şi „ privare de îngrijire a minorilor de către adulţi”.

Copiii au fost încredințați serviciilor de asistenţă socială franceze. De asemenea, doi adolescenţi în vârstă de 17 ani sunt urmăriţi penal deoarece se ocupau cu supravegherea activității cerșetorilor.

Liderii acestei rețelei infracționale riscă până la 20 de ani de închisoare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`