Un medic ginecolog din Hunedoara a fost înregistrat în timp ce negocia cu doi părinți soarta copilului lor. Medicul le-a cerut tinerilor să-și retragă acuzația de malpraxis și le-a promis că le va da în schimb bani pentru înmormântarea copilului sau pentru tratamentul lui într-un centru special destinat persoanelor cu handicap. Asta deși chiar medicul recunoaște că a lăsat femeia să nască cu o moașă, deși el trebuia să fie alături de ea și să îi facă cezariană, informează Digi24.
”- Dacă moare acum, eu mă ocup de tot.
– Dumitale?
– Da, eu, eu mă ocup. Dumnezeu să ne ferească, dar eu mă ocup. De pomană, de tot ce aveţi…Dumneavoastră nu câştigaţi nimic dacă îmi faceţi mie rău”, se poate auzi în înregistrare.
Corina Nedelca s-a internat în spital pe 19 iunie. După 12 ore de travaliu a născut, fără medic și doar cu o moaşă. Asta deși starea femeii impunea cezariană, lucru recunoscut chiar de medic: ”Aparent, da, nu i-am făcut cezariană și asta e cauza, dar s-ar putea ca la judecată să se întoarcă lucrurile și să nu fiu eu vinovat, să fie infecția cu care doamna a venit”.
Copilul a fost diagnosticat cu hemoragie cerebrală. Prin urmare, medicul s-ar fi oferit pe înregistrări să-i plătească îngrijirile într-un centru pentru persoane cu handicap: ”Vă decontez tot ce aveți acuma cu Timișoara și contactul cu organizația care se ocupă de copiii cu handicap, cu gimnastică medicală, cu kinetoterapeut. Se înscrie cu bolile astea care nu sunt tratabile. Nu îl mai scoate nimeni de acolo. Cât el trăiește este acolo”.
”Atât îmi doresc. Să nu mai profeseze. Să nu mai nenorocească altă familie”, a susținut Corina Nedelca, citată de Digi24.
Conducerea spitalului a început o anchetă.
”Nașterea a decurs normal, cu un scor Apgar 8, după naștere copilul s-a decompensat. Din punct de vedere etic? Eu știu? Normal că au dreptate părinții în ceea ce spun”, a declarat Bende Barna, director medical al Spitalului Municipal Hunedoara.
Părinţii au predat înregistrările poliţiştilor.